Este a 21-a zi de grevă generală la Electrolux, iar cei 420 de muncitori sunt hotărâți să protesteze până când conducerea fabricii le va oferi revendicările solicitate: doi lei în plus la ora de muncă, ceea ce ar însemna o creștere a salariului net cu 300 de lei.

”Este a 5-a săptămâna de grevă, toată lumea așteaptă să se întâmple ceva, și noi, și conducerea companiei (…) Mâine vom acționa fabrica în judecată”, a spus liderul sindicatului liber Samus, Sorin Faur.
Acesta a mai spus că sindicaliștii au reușit o negociere cu băncile la care muncitorii greviști au deschise credite, în sensul amânării până la trei luni a plății creditelor de către aceștia.
Persoanele care nu au venituri lunare pot obține ajutoare sociale, iar în acest sens, mâine, liderii de sindicat se vor întâlni cu conducerea SPAS Satu Mare pentru a discuta modalitatea de acordare a acestor ajutoare.
De asemenea, deoarece tot mai mulți dintre protestatari au ajuns într-o situație financiară tot mai dificilă, tot mai mulți dintre muncitori donează sânge, în aceste zile, pentru a beneficia de cele șapte tichete de masă şi o zi liberă, conform legislaţiei în vigoare.
Greviștii au aplaudat demersurile făcute de sindicaliști și și-au arătat disponibilitatea de a rămâne în grevă indiferent cât timp va mai dura.
Reamintim că în cursul săptămânii trecute, ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, s-a aflat la Satu Mare pentru a-i aduce pe liderii de sindicat și conducerea fabricii la masa negocierilor.
Pe de altă parte, sindicaliștii și muncitorii sunt nemulțumiți și de răspunsul dat de către conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare la sesizările depuse cu privire la neacordarea tichetelor de masă pentru luna anterioară, anunțând că vor organiza un miting de protest la ITM. Liderul sindicatului liber Samus, Sorin Faur, susține că răspunsul dat de către ITM la sesizările depuse de muncitori ”este o bătaie de joc la adresa greviștilor de la Electrolux”, astfel că sunt nevoiți să organizeze un nou miting la ITM Satu Mare.
Totodată, în fondul de solidaritate, deschis de Sindicatul Cartel Alfa, la Banca Transilvania (RO37BTRLRONCRT0P57457301) au început să se strângă bani de la sindicatele din țară.

Articolul precedentO elevă din Satu Mare a dat #foaiagoală la simulare, dar a scris 6 pagini de nemulțumiri și revendicări
Articolul următorUn șofer a fost surprins în timp ce conducea cu 187 de km/h în județul Satu Mare