Drumul de ocolire Botiz – Micula va intra în reabilitare

O porțiune din drumul județean pe care se desfășoară cel mai intens trafic rutier al mașinilor de mare tonaj va intra în modernizare. Este vorba despre DJ 194C: intersecție DJ 194A-Botiz (int. DN 19), respectiv strada Șirul Mare din localitatea Botiz, care asigură legătura între drumul național Satu Mare – Baia Mare și drumul județean Satu Mare – Micula.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare Pataki Csaba și vicepreședintele Ioan Rus s-au întâlnit la Primăria Botiz cu reprezentanții constructorului și au predat amplasamentul.
Reparațiile capitale se vor face pe o porțiune de 3,4 km, iar executant este Asocierea de firme Alfa Rom SRL, Samcif SA, Construcții Drumuri SA, Viakon Drum SRL și SVA Asisteh SRL, prin SC Construcții Drumuri SA, contractul fiind semnat la mijlocul lunii decembrie 2018.
Pe lângă reabilitarea părții carosabile, în contract mai este prevăzută realizarea rigolelor, șanțurilor betonate și a podețelor tubulare.
Valoarea contractului este de 3,3 milioane de lei, cu TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri PNDL II și din bugetul propriu al Județului Satu Mare. După cele 3 luni alocate proiectării, constructorul va avea la dispoziție 6 luni pentru execuția lucrării.

Articolul precedentUn bărbat din Ardud, încarcerat în Penitenciarul Satu Mare
Articolul următorPompierii se alătură campaniei de susținere a familiei cu șapte copii din Tătărăști rămasă fără casă