Încă două ambulanțe noi au ajuns în garajele Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

Acestea sunt ambulante tip B1-B2 Renault Master 4×2 destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor, respectiv asistentei medicale la locul imbolnavirii sau accidentului si transportului pacientilor care necesita supraveghere si monitorizare .

Serviciul de Ambulanta a fost dotat in ultimele luni cu 7 ambulante tip B1-B2 si o ambulanta tip C2, iar livrarile vor continua pana la la atingerea numarului de 19 ambulante stabilit prin graficul de livrari pentru judetul Satu Mare.

Ambulantele sunt achizitionate prin Programul Operational Regional 2014-2020 ” Imbunatatirea capacitatii de interventie la urgentele medicale”. Prin acest program derulat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, sistemul integrat de urgență va beneficia de o îmbunătățire a serviciilor acordate, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților fiind asigurate la standarde ridicate.

Articolul precedentFestivalul Zestrea Oașului, o lună plină de evenimente și artiști de top la Negrești-Oaș
Articolul următorCod galben de furtună pentru județul Satu Mare