Orașul Negrești-Oaș a deschis la începutul lunii august seria evenimentelor cultural-artistice de amploare reunite sub brandul „Zestrea Oașului”.

Organizatorii au pregătit o mulțime de evenimente, pentru toate categoriile de vârstă și pentru toate gusturile: zile de vacanță creativă pentru copii, târg de produse tradiționale, o conferință internațională privind satul românesc, o zi a diasporei, concursuri sportive pentru toate vârstele, toate culminând cu Zilele Orașului – ajunse la a XIX-a ediție.

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a explicat că se dorește ca Festivalul Zestrea Oașului să fie puntea de legătură puternică între negreștenii de acasă și cei care se întorc acasă în această perioadă.

”Am gândit fiecare eveniment astfel încât fiecare negreștean – indiferent de vârstă, credință și preferințe – să se regăsească, să participe și să se implice. După primele 4 zile ale taberei de creație putem spune că evenimentul a întrecut orice așteptări în privința numărului de participanți, între 100 și 150 pe zi, la Târgul de produse tradiționale avem o mare diversitate de expozanți, iar negreștenii s-au arătat foarte entuziasmați.
La fel, sperăm ca toate celelalte evenimente pe care le vom organiza în această lună să participe mulți negreșteni, deoarece am gândit Festivalul ca un liant: o salbă de evenimente care să ne promoveze talentele, meșteșugarii, obiceiurile și tradițiile noastre, dar care să-i determine pe toți negreștenii să iasă din casă și să socializeze„ – a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Primele evenimente au început în 29 iulie, la Muzeul în Aer Liber, acolo unde zilnic între 100 și 150 de copii au participat la atelierele organizate în cadrul Taberei de Creație gratuite ”Pe ulițele satului”. În fiecare zi, până în 16 august, aici se desfășoară ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat.

Pe de altă parte, a treia ediție a Târgului de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale ”Produs de Oaș și Maramureș” s-a deschis la 1 august, în zona Parcului Central din oraș. Până în 10 august, zi de zi, în jur de 30 de meșteșugari și producători tradiționali din Țara Oașului și din Maramureș își expun produsele.

Un alt eveniment important din program este Conferința internațională „Satul românesc – centru de credință, continuitate și rezistență în Transilvania. Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” organizat în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română și Protopopiatul Ortodox Român Oaș. Conferința se va desfășura în perioada 8-9 august 2019. În cadrul Conferinței vor fi suținute lucrări de către cercetători ai institutului, dar și specialiști din regiune și reprezentanți ai cultelor.

De asemenea, în data de 10 august, la Valea Măriei se va desfășura III-a ediție a Concursului național ecvestru, eveniment organizat de crescătorii de animale din Negrești-Oaș.

În săptămâna 12-18 august vor avea loc mai multe competiții sportive: mini-handbal fete, șah, dar și Concurs de pescuit – în 18 august, pe lacul din Călinești Oaș.

Ziua de vineri, 16 august, este dedicată negreștenilor din diaspora. Ziua Diasporei va fi marcată prin conferința ”Negrești-Oaș te așteaptă acasă!”, la care vor fi invitați negreștenii care trăiesc în diaspora și se află în această perioadă în țară, dar și cei care vor să vină special pentru acest eveniment.

Punctul culminant al Festivalului Zestrea Oașului se va desfășura în zilele de 16-18 august cu Zilele Orașului – eveniment ajuns la a XIX-a ediție.

Evenimentul va debuta vineri seara, 16 august, la ora 20.00, cu un concert Daggu Project, urmat de Party cu DJ, pe scena care va fi amenajată în zona centrală a orașului.
Sâmbătă, 17 august, la scena în aer liber, evenimentele vor începe la ora 17.00 cu momente oferite de artiști locali, urmați de un recital al Ansamblului Folcloric Măgura –Cernești și de un regal folcloric al interpreților Rafila Bărbos, Nicu Pop, Onișor Pop, Radu Pop și Vasile Pop.

La ora 19.00 este prevăzută deschiderea oficială: un moment festiv în cadrul căruia vor fi premiate personalitățile orașului Negrești-Oaș, elevii cu rezultate deosebite, vor fi decernate titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Programul la scenă va continua cu demonstrații de dans sportiv și de societate ale Clubului de Dans Regal, urmate de concerte suținute de trupa Inedit și Nicole Cherry. Seara va fi încheiată de concertul extraordinar al iubitului interpret Horia Brenciu & HB Orchestra.

Duminică, 18 august, programul la scenă va începe la ora 16.00 cu recitaluri ale unor artiști locali, urmați de Maria Tripon și Cristian Enache, Maria Petca Poptean, Fanfara „Promenada” a Casei de Cultură Zalău și Ansamblul „Doruri sătmărene” cu soliștii Bogdan Bota, Silvia Șuth, Liliana Bota, Darius Cîmpean, Karina Molnar și Adelina Costina.

La ora 19.30 este prevăzut momentul festiv al zilei: premierea cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome pentru cuplurile longevive. Vârstnicii vor primi în dar și un recital oferit de Matilda Pascal Cojocărița.

Seara va fi încheiată de recitalurile extraordinare susținute de Anda Adam și Dorian Popa, culminând cu Tequilla party – O călătorie muzicală și de dans în jurul lumii! Zilele Orașului se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Ultimul eveniment ce va fi organizat sub brandul Zestrea Oașului va avea loc în 3 septembrie la Muzeul Țării Oașului, Galeriile de Artă „Dr. Pop Mihai”. Este vorba despre lansarea cărții lui Remus Țiplea – „Dumnezeul meu/ My Lord” (267 de fotografii), în ediţie bilingvă – româno-engleză, un proiect realizat sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și a Consiliului Județean Satu Mare.

 

Articolul precedentA furat un telefon mobil dintr-o sală de jocuri
Articolul următorDouă ambulanțe noi au ajuns în garajele Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.