Un bărbat din Păulești s-a ales cu dosar penal, după ce și-a bătut soția. Totodată, polițiștii au emis împotriva acestuia un ordin de protecție provizoriu.

 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați, joi, despre faptul că o femeie de 32 de ani, domiciliată în comuna Păulești, ar fi fost lovită cu un obiect contondent de către soțul acesteia, în vârstă de 33 de ani, suferind mai multe leziuni la nivelul spatelui și a membrelor superioare.

Polițiștii ajunși la fața locului au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de femeia de 32 de ani, de cei trei copii ai acesteia, precum și de domiciliu.

Totodată, polițiștii efectuează verificări față de persoana în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentGER năprasnic în România: au fost înregistrate temperaturi de -25 de grade
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET