Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități specifice pentru asigurarea și menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În data de 17 iunie, polițiștii sătmăreni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Satu Mare, au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 24 de ani, care se afla la volanul unui autoturism.
În urma efectuării unui test rapid pentru detectarea drogurilor în organism, a rezultat faptul că bărbatul s-ar afla sub influența unei substanțe interzise de lege.
Polițiștii au procedat la verificarea și controlul autoturismului, identificând bunuri asimilate drogurilor, care au fost ridicate în vederea expertizării.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive” și ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.
În aceeași zi, polițiștii au identificat în trafic, pe raza municipiului Satu Mare, un tânăr de 22 de ani, din Carei, care s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, în urma efectuării unui test antidrog.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
Sursa: Realitatea de Satu Mare