Doi sătmăreni au fost reținuți, joi, și s-au ales cu dosar penal, după ce au fost identificați ca fiind autorii unor furturi. Unul a furat un telefon mobil, iar celălalt o plasă cu diverse bunuri ce aparținea unei alte persoane.

 

Polițiștii sătmăreni au fost sesizați, joi seara, despre faptul că, pe raza municipiului Satu Mare, persoane necunoscute i-ar fi sustras unui bărbat de 32 de ani, un telefon mobil, rezultând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.

La scurt timp, în urma mobilizării Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale și Biroul de Ordine Publică, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind vorba despre un bărbat de 48 de ani, domiciliat în Satu Mare.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, în urma desfășurării activităților informativ-operative, au identificat persoana care ar fi sustras, dintr-un magazin alimentar situat în Satu Mare, o pungă cu diverse produse, ce aparținea unei femei de 42 de ani.

Față de persoana în cauză, respectiv un bărbat de 48 de ani, domiciliat în municipiul Satu Mare, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentMinisterul Turismului va finanţa proiectele de investiţii private pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare şi balneoclimatice. Ce activităţi pot fi finanţate
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET