O femeie din Satu Mare și un tânăr din Săuca s-au ales, joi, cu dosare penale pentru furt. Femeie a furat parfumuri dintr-un magazin, în timp ce tânărul a pătruns într-o locuință și a furat o sumă importantă de bani din buzunarul unei haine.

 

Potrivit IPJ Satu Mare, ieri după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că o persoană ar fi sustras parfumuri dintr-un magazin situat în incinta unui centru comercial din Satu Mare.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit faptul că persoana în cauză, respectiv o femeie de 44 de ani din municipiul Satu Mare a sustras două parfumuri dintr-un magazin de profil, cauzând un prejudiciu de 1.496 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

În seara aceleiași zile, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați de către un bărbat de 32 de ani din comuna Săuca, despre faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, de unde ar fi sustras o sumă de bani.

Polițiștii sosiți la fața locului au identificat un tânăr de 18 ani, domiciliat în aceeași comună, care ar fi pătruns fără drept în imobilul bărbatului și i-ar fi sustras suma de 4.500 de lei din buzunarul unei haine.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentClubul de Presă: Ministerul Digitalizării vrea să cenzureze presa. Cerem Guvernului să nu aprobe acest lucru!
Articolul următorNoi acuzații de dopaj pentru Simona Halep! Sportiva româncă este acuzată de a doua încălcare a reglementărilor antidoping