Un tânăr, de 26 de ani, a fost depistat de polițiști la volanul unu autoturism fără a poseda permis de conducere.

La data de 28 octombrie, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au oprit în trafic pe DJ 194D, între localitățile Ardud și Baba Novac, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din oraș Ardud.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că persoana de la volan nu posedă permis de conducere de nici o categorie, totodată cu acesta în autoturism se afla o altă persoană, de 24 de ani, din aceeași localitate de domiciliu, care i-ar fi încredințat acestuia autoturismul pentru a fi condus deși cunoștea că nu deține permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.

Articolul precedentDespre mai multe feluri de iubire, în weekend, la Sala Studio a Teatrului de Nord
Articolul următorPeste 50 de sancţiuni contravenţionale, aplicate ieri de poliţiştii de la Rutieră