Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de grindină, intensificări puternice ale vântului și vijelii, valabil de duminică, 14 iunie, ora 13:00, până luni, 15 iunie, ora 03:00, în cea mai mare parte a țării.

În după-amiaza zilei de duminică (14 iunie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (14/15 iunie), în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, Dobrogea și Oltenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.

Vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice.

Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod galben care a intrat în vigoare duminică dimineață și este valabil până marți, ora 10:00.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCreștere semnificativă a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus în România. Peste 300 de noi cazuri în ultimele 24 ore
Articolul următorTrei sătmăreni plasați în carantină