În județul Satu Mare, astăzi, 14 iunie, se află în carantină 23 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1.927 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 53 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.

De asemenea, până în prezent au fost testate 5.403 persoane și au fost efectuate 5.950 teste.

Totodată, polițiștii au identificat trei persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate într-un centru de carantină, pe cheltuială proprie.

În perioada 13.06.2020, ora 07:15 – 14.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1.743 persoane, dintre care 1.047 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 696 persoane au intrat în izolare la domiciliu.

Restul de 1.047 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.

Până la data de 14.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.

La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 39 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus. Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.

Până la data de 14.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 127 persoane.

Se menține închiderea temporară a P.T.F. Carei – feroviar.

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Astfel, la data de 13 iunie, 136 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.

În perioada de referință au fost efectuate 1.994 verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

Articolul precedentCod PORTOCALIU de furtuni în aproape toată țara. Cum va fi vremea la Satu Mare
Articolul următorInterviu exclusiv Ana Maria Păcuraru – Profesorul Alfred de Zayas, semnal de alarmă: ce învață lumea din crizele prezentului