Cazurile de viroze respiratorii au explodat în toate spitalele din țară. Zeci de copii au fost internați de urgență, iar autoritățile sunt în continuare în alertă. Cei mai afectați sunt copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, dar și bătrânii de peste 65 de ani. 

Începutul de an școlar a venit și cu primele răceli. În Târgu Jiu, spitalele sunt copleșite de săptămâni întregi.

„In luna octombrie, in Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu, am avut internati 34 de copii cu viroze, iar cea mai afectata grupa de varsta a fost cea cuprinsa intre 2 si 4 ani. De asemenea, in cursul lunii octombrie au fost internati 85 de pacienti cu pneumonie. Aici vorbim si despre adulti afectati de aceasta afectiune. Cea mai afectata grupa de varsta a fost cea peste 65 de ani, iar la copii vorbim despre cei mai multi pacienti care au avut varsta cuprinsa intre 0 si 1 an”, a declarat Mihaela Ticleanu purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență Târgu Jiu.

Nici luna noiembrie nu a fost mai liniștită. Până zilele trecute s-au înregistrat zeci de cazuri de viroze. Nu mai puțin de 26 de pacienți cu pneumonie au fost tratați de urgență.

Infecțiile respiratorii afectează căile aeriene superioare, adică nasul, faringele și laringele. În acest caz, marea majoritate sunt de natură virală. 

 
 
 

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentCutremur, luni dimineața, în România
Articolul următorPoliticienii și băile de mulțime. Ce spune Miron Mitrea despre apariția în piață a liderilor principalelor partide – Cine e natural și cine nu