Un bărbat din Carei a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, și riscă să ajungă după gratii, pentru contrabadă cu țigări, în urma a 9 percheziții domicilare efectuate de polițiștii sătmăreni pe raza județului, dar și în județele Ilfov, Călărași și Capitală.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Satu Mare, precum și în județele Ilfov, Călărași și municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 1 kg tutun de fumat, faptă prevăzută de Legea 227/2015.
În urma cercetărilor efectuate și a punerii în executare a mandatelor de percheziție emise, polițiștii au identificat cantitatea de 50 kg de tutun măcinat, suma de 16.480 de euro, un telefon mobil, un dispozitiv de prelucrare manuală a țigaretelor, un cântar electric, precum și 503 tuburi goale de țigarete.
Totodată, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un bărbat de 45 de ani, domiciliat în municipiul Carei, urmând ca acesta să fie prezentat instanței pentru luarea măsurilor legale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice ale Inspectoratelor de Poliție Județene Ilfov, Călărași, precum și a celor din cadrul Sectorului 3 București, cu aportul polițiștilor serviciilor acțiuni speciale.
Pentru administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale.
Sursa: Realitatea de Satu Mare