Sâmbătă seară, Sala Victoria din Arad a fost gazda duelului pentru locul doi din Liga Națională de Baschet Feminin dintre FCC Baschet Arad și CSM Satu Mare.
La fel ca în toate meciurile cu miză din acest sezon, sătmărencele au jucat foarte slab și au pierdut din nou în fața arădencelor, de această dată la o diferență de 18 puncte…, diferență ce ne scutește de prea multe comentarii. Jucătoarele din Arad, susținute din tribune de peste 1.000 de spectatori, au dominat tot meciul și au câștigat trei dintre cele patru sferturi, iar în ultimul sfert au defilat, marcând 30 puncte!!!
Dacă pe parcursul primei reprize, cele două echipe au avut evoluții oarecum asemănătoare, câștigând fiecare câte un sfert, 21-14, respectiv 15-21, în partea a doua a meciului gazdele au avut o evoluție mai consistentă și au speculat la maxim apărarea inexistentă slabă a echipei pregătite de Procaccini…
Dacă la finalul meciului restant cu CSM Târgoviște remarcam faptul că antrenorul Procaccini a trimis pe parchet toate jucătoarele trecute pe foaia de joc și mai remarcam faptul că zece dintre jucătoare au reușit să pună puncte pe tabelă, la meciul de la Arad, au intrat de pe bancă doar trei jucătoare, care au marcat 9 puncte… În schimb, banca arădencelor a pus pe tabelă aproape jumătate din punctele echipei (40 puncte).
Înaintea jocului de la Arad, managerul echipei sătmărene făcea calcule cu privire la faptul că CSM-ul trebuie să piardă la peste opt puncte la Arad și apoi să piardă ambele meciuri cu Sepsi pentru ca FCC Baschet Arad să urce pe locul doi în clasamentul Grupei A… Iată că au pierdut la 18 puncte la Arad, iar jocul și rezultatele înregistrate în acest sezon cu echipele din prima parte a clasamentului nu sunt îmbucurătoare. De altfel, doar cu echipele din partea a doua a clasamentului CSM-ul a fost ”zmeu”, în rest…
Cu siguranță lucrurile nu merg bine la echipă, după rezultatele slabe (unele chiar rușinoase) din Cupa Europei Centrale și ratarea Final Four-ului Cupei României, Liga Națională a rămas singura competiție în care pot lupta pentru locul doi/trei trofeu, însă și acest obiectiv se îndepărtează încet-încet… Bine că s-a votat bugetul pentru anul acesta, iar săptămâna viitoare poate trece și proiectul de hotărâre pentru modificarea ”normelor financiare de utilizare a fondurilor alocate Clubului Sportiv Municipal din bugetul local pentru activităţile sportive”, că deh, rezultatele nu prea interesează pe nimeni…
Meciul s-a jucat în cadrul etapei a șaptea din faza a doua a LNBF, Grupa A și a fost al patrulea duel din acest sezon între cele două echipe. Sătmărencele au câștigat primul duel al stagiunii, scor 62-54, la Satu Mare, arădencele s-au impus pe teren propriu la finalul lunii noiembrie, scor 59-57, iar în luna ianuarie, CSM-ul a câștigat la o diferență de opt puncte (59-51) în Sala LPS Ecaterina Both din Satu Mare.
După victoria de sâmbătă, FCC Baschet Arad a urcat pe locul doi cu 18 puncte (7 victorii/4 înfrângeri), iar sătmărencele au revenit pe locul trei, cu 17 puncte (7victorii/3 înfrângeri) și umează să joace marți, de la ora 18:00, la Satu Mare, meciul restant cu campioana, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.
În cadrul etapei a VIII-a, programată weekendul viitor, CSM Satu Mare va primi vizita Olimpiei CSU Brașov, iar arădencele vor juca în deplasare, la Universitatea Cluj.