CSM Satu Mare a învins Sepsi în jocul trei al finalei Ligii Naționale de baschet feminin disputat în această seară în Sala LPS ”Ecaterina Both” din Satu Mare, cu scorul de 52-47 (11-7, 15-13, 11-14, 15-13), a redus din diferenţă la general (1-2) şi sâmbătă aşteaptă din nou sătmărenii la sală pentru meciul patru al finalei.

În fața unei săli arhipline, care a încurajat echipa pe toată durata meciului, lovitura de început a fost dată de de fosta jucătoare a CSM-ului din perioada 2011-2012, Amra Mehmedic.

CSM Satu Mare a început meciul de azi cu Anamaria Kadar (U23), Andra Mandache, Andreea Huțanu, Promise Amukamara și Brittany Denson, iar ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe le-a avut din primul minut pe Nora Demeter (U23), Annemarie Godri Părău, Jovana Pasic, Marina Solopova și Kristina Higgins. Ambele echipe au avut câte o jucătoare accidentată, Dlesha Lloyd nefiind aptă de joc la CSM, iar Ioana Ghizilă (Sepsi) va sta o perioadă îndelungată în afara terenului de joc din cauza unei accidentări la genunchi.

Sătmărencele au condus aproape tot meciul, jucătoarele de la Sepsi având doar de două ori avantaj pe tabelă, 2-3 și 39-40, iar cea mai mare diferență înregistrată a fost de opt puncte, 31-23, în favoarea CSM-ului. La fel ca în primele două jocuri ale finalei, miza și-a pus amprenta asupra jucătoarele ambelor echipe, care au ratat foarte mult, toate punctele sătmărencelor fiind marcate de patru jucătoare, Tavic fiind singura care a venit de pe bancă și a punctat, în timp ce pentru Sepsi au înscris opt jucătoare.

Brittany Denson a fost coșghetera partidei cu 21 de puncte, iar Kristina Higgins și Annemarie Godri Părău au fost cele mai bune marcatoare ale campioanelor, cu câte 13 puncte. Pentru CSM Satu Mare au mai marcat Amukamara 15 puncte (6 recuperări), Mandache 8 puncte (6 recuperări) și Tavic 8 puncte, iar pentru ACS Sepsi SIC au mai înscris: Șipoș 8 puncte, Topuzovic 4, Solopova 3, Pasic 2 puncte (8 recuperări), Nagy 2 puncte și Slamova 2.

Jocul patru al finalei este programat sâmbătă, 18 mai, de la ora 19:00, CSM-ul fiind obligat din nou să câștige pentru a împinge finala în jocul decisiv, așa că jucătoarele invită din nou suporterii să le fie alături și să le încurajeze la fel ca în meciul de azi.

Finala | Meci 3 | CSM Satu Mare 52 – 47 ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe (11-7, 15-13, 11-14, 15-13)
Sala: LPS Ecaterina Both (Satu Mare);
Arbitri: Bogdan Podar, Laszlo Bukuresti și Istvan Bertalan;
Comisar FRB: Marian Oprea;
CSM Satu Mare: Denson 21 puncte (15 recuperări), Amukamara 15 puncte (6 recuperări), Mandache 8 puncte (6 recuperări), Tavic 8 puncte, Olah (Orosz), Kadar, Baltic, Huțanu;
Antrenor: M. Lopez Alonso;
ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe: Kristina Higgins 13 puncte, Annemarie Godri Părău 13 puncte, Șipoș 8 puncte, Topuzovic 4, Solopova 3, Pasic 2 puncte (8 recuperări), Nagy 2 puncte, Slamova 2, Demeter, Kovacs;
Antrenor: Zoran Mikes;
Programul finalei Ligii Naționale de baschet feminin:
Jocul 1 | ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe 66 – 54 CSM Satu Mare (21-9, 15-18, 12-13, 18-14)
Jocul 2 | ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe 57 – 49 CSM Satu Mare (16-6, 14-16, 18-18, 9-9)
Jocul 3 | CSM Satu Mare 52 – 47 ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe (11-7, 15-13, 11-14, 15-13)
Jocul 4 | Sâmbătă, 18 mai, ora 19:00 – CSM Satu Mare – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe
Jocul 5* | Marți, 21 mai, ora 19:00 – ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe – CSM Satu Mare
* Meciurile 4 și 5 se vor juca dacă va fi nevoie.
Articolul precedentÎn weekend, la Negrești se joacă etapa finală a Campionatului Național Școlar de fotbal
Articolul următorDeținuți din trei județe își expun tablourile în cadrul unei expoziții comune, la Satu Mare