Campioana Sepsi SIC Sf. Gheorghe a câștigat fără probleme ultimul joc din faza a doua a sezonului regular al Ligii Naționale de baschet feminin, 82-58 cu CSM Satu Mare.

A fost a patra confruntare din acest sezon între cele două echipe, Sepsi impunându-se în trei jocuri, iar sătmărencele reușind o singură victorie, 76-51, în ultima etapă a turului fazei a doua.

Jocul de azi a fost dominat în totalitate de Sepsi, gazdele câștigând trei dintre cele patru sferturi, iar sfertul doi s-a încheiat la egalitate, 21-21. Sătmărencele au condus o singură dată, chiar în debutul jocului, Andra Mandache punând primele trei puncte pe tabelă, după care Sepsi a trecut la conducere și s-a distanțat încet, încet, la un moment dat diferența fiind de 26 puncte.

Dacă la finalul sferturilor 1 și 4 diferența dintre cele două echipe a fost de una/două posesii, iar sfertul doi s-a încheiat la egalitate, 21-21, în sfertul trei sătmărencele au ”reușit” să înscrie doar cinci puncte…

Jocul de azi, din Sepsi Arena, a fost ultimul din faza a doua a sezonului regular al Ligii Naționale, în play-off Sepsi va merge de pe locul 1 şi va întâlni Rapid Bucureşti, iar CSM Satu Mare, de pe locul 2, va înfrunta “U” Cluj în sferturile sezonului.

Pentru CSM Satu Mare urmează duelul cu Phoenix Știința Constanța din Final Four-ul Cupei României, turneu programat în 30-31 martie, la Sfântu Gheorghe.

LNBF | Etapa 14 | Sepsi SIC Sf. Gheorghe 82-58 CSM Satu Mare (20-15; 21-21; 21-5; 20-17)
Sala: Sepsi Arena (Sf. Gheorghe);
Arbitri: Andras Mate Stretea, Alexandra Stan și Amalia Marchiș;
Sepsi SIC Sf. Gheorghe: Solopova 20 puncte, Higgins 16p, Sipos 13p, Slamova 12p, Pasic 10p, Parau 6p, Kovacs 3p, Whitted 2p, Nagy, Demeter;
Antrenor: Z. Mikes;
CSM Satu Mare: Olah (Orosz) 11 puncte, Denson 10p, Amukamara 9p, Mandache 8p, Tavic 8p, Huțanu 5p, Baltic 4p, Uiuiu 3p, Kadar, Lloyd;
Antrenor:  M. Lopez Alonso;
Articolul precedentConsilierii locali, convocați în ședință ordinară
Articolul următorDacian Cioloș, prezent la Satu Mare: ”Timpul celor de la PSD și ALDE a trecut și e nevoie de o alternativă politică”