Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în urma desfășurării unor activități informativ-operative, au depistat, luni, în flagrant delict o persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni de natură economică.

 

De asemenea, polițiștii au efectuat 9 percheziții domiciliare, în urma cărora au identificat și indisponibilizat 445 de litri de alcool etilic și 35.600 de fire țigarete netimbrate corespunzător, prejudiciul estimat fiind de 71.000 de lei.

Față de persoana depistată, un bărbat de 35 de ani din localitatea Livada, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea, precum și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri.

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentCercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET