Pentru prima sesiune a examenului național de Bacalaureat – 2019, în județul Satu Mare s-au înscris 2017 candidați.

Dintre aceștia, 1788 de candidați provin din promoția curentă, iar 229 de candidați provin din serii anterioare.

  • ”Dragi absolvenți de liceu,
    Examenul de Bacalaureat este un examen al maturității. A fi matur înseamnă a depăși cu succes provocările vieții. Curajul firesc al adolescentului de a visa deschide orizonturi în viață.
    Nu puteți deveni ceea ce doriți dacă rămâneți ceea ce sunteți. Competiția adevărată este cu sine însuți. Ești câștigător atunci când azi ești mai bun decât ieri.
    Succes deplin la examenele de bacalaureat și la cele de admitere în învățământul universitar pentru ca visele de azi să devină bucuriile de mâine!”, este mesajul transmis elevilor de inspectorul școlar general, prof. Călin Durla.

Calendarul examenului de Bacalaureat național sesiunea iunie – iulie 2019:
3-4 iunie 2019 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
5-6 iunie 2019 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
7, 10-11 iunie 2019 – Evaluarea competențelor digitale
12-13 iunie 2019 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
1 iulie 2019 – Limba și literatura română – proba scrisă
2 iulie 2019 – Limba și literatura maternă – proba scrisă
3 iulie 2019 – Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
4 iulie 2019 – Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
8 iulie 2019 – Afișarea rezultatelor (până la ora 12.00)
8 iulie 2019 – Depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 16.00)
9-12 iulie 2019 – Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019 – Afișarea rezultatelor finale

Articolul precedentNicoleta Pascui, medalie de aur la Cupa Federaţiei la tenis de masă
Articolul următorSătmărean prins gonind pe DN 19, amendat de polițiștii bihoreni