În perioada 27- 30 iunie, CSM Zalău a organizat Cupa Federaţiei la tenis de masă, competiție la care au participat sportivi din toată ţara la categoriile de vârstă 9-11 ani şi 12 ani.

Sportiva Nicoleta Pascui, de la CSM Victoria Carei, a obţinut medalia de aur la categoria 9-11 ani, Alexandra Comiati a încheiat competiția pe locul cinci, iar careianul Forgacs Mark s-a clasat pe locul patru la băieţi. La categoria 12 ani – băieţi, Knecht Barnabas a terminat concursul pe poziţia a 7-a.

La Cupa Federaţiei s-au calificat şi doi sportivi de la Clubul Copiilor – TAPO Carei, la categoria 9-11 ani, care au obținut următoarele rezultate: Kovacs Tamas – locul 6, iar Pozsonyi Kevin– locul 9.

Sportivii au fost însoţiţi de instructorii Ghic Roxana, Maran Alin, Suveg Roland şi de antrenorul Podoba Mircea.

Articolul precedentLocul întâi și premiu special obținute de un sătmărean la ”Parada automobilelor de epocă” de la Sinaia
Articolul următorBacalaureat 2019 | Absolvenții clasei a XII-a susțin astăzi prima proba scrisă