Acasă Actual Atelier de creație organizat de Centrul de Reabilitare Sfântul Iosif
În jur de o sută de copii, părinți și bunici au participat la atelierul de creație organizat vineri de Centrul de Reabilitare „Sf. Iosif” al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare.
Centrul de Reabilitare „Sf. Iosif” din Satu Mare al Caritas a organizat vineri după-amiază un atelier de creație pentru copilașii care frecventează instituția și membrii lor de familie.
Cei prezenți la eveniment au avut prilejul să aleagă dintr-o mare varietate de activități axate pe tematica Crăciunului. Unii au confecționat obiecte decorative, alții au creat felicitări de Crăciun, au fost și copilași care au preferat să decoreze portocale și pungi pentru cadouri. Atelierul de ornare turtă dulce s-a bucurat de o mare popularitate. Cei mai micuți s-au jucat într-un spațiu amenajat special pentru ei.
Activitățile creative au fost coordonate de echipa centrului de reabilitare. Pentru mulți copiii a fost o surpriză plăcută să-și vadă terapeutul într-un total alt rol. Psihopedadogul și terapeutul Vojta, Szátvári Emese de exemplu a fost prezentă în calitate de specialist în aplicare tatuaje cu sclipici. Modelele pline de culoare care rezistă până la Crăciun i-au atras la masa de lucru atât pe fetițe, cât și pe băieți.
Mirosul de brad, portocală și turtă dulce a creat o atmosferă magică de sărbătoare. La această atmosferă specială au contribuit și două grupuri de elevi. Școlarii din clasa a V-a sosiți de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, alături de diriginta lor, Mátyás Beáta au interpretat scena nașterii pruncului Iisus. Învățătoarea Șimonca Raluca a venit tocmai din Gherța Mică cu elevii săi din clasa a II-a pentru a încinge un pic atmosfera cu dansuri și cântece.
La finalul evenimentului a sosit și Moș Crăciun cu daruri pentru fiecare copil.
Centrul de Reabilitare „Sf. Iosif” organizează an de an ateliere creative în ajunul sărbătorilor creștine. Aceste evenimente sunt menite să aducă laolaltă membrii familiei și chiar familiile, contribuie la o mai bună colaborare între copii și nu în ultimul rând, mângâie sufletul.