Tablă inteligentă donată elevilor din satul Pomi

În luna cadourilor, cinci noi astfel de table școlare vor fi donate unor unități de învățământ din Baia Mare și satul Pomi, județul Satu Mare, la inițiativa Fundației DMA.
De asemenea, prin acest proiect generos a fost achiziționat și pus în funcțiune un aparat de cunoaștere a spațiului, cel mai performant observator astronomic deținut de o unitate de învățământ din România.
Proiectul de sprijinire a educației face primii pași spre extindere națională, atingând și județul Satu Mare – prima tablă din acest nou set de cinci va fi instalată în satul Pomi.
Prin programul “O tablă inteligentă în fiecare clasă” s-au utilat până în prezent 12 școli/licee din Baia Mare, urmând ca în data de 18 decembrie 2018 să se monteze încă cinci astfel de dispozitive, la Școala George Coșbuc Baia Mare, Asociația Autism Baia Mare și Școala Gimnazială Pomi (Satu Mare).
Pentru facilitarea accesului la educație, îmbunătățirea calității procesului de învăţare şi oferirea instrumentelor moderne de lucru, în cadrul proiectului deja menționat au fost întreprinse acțiuni precum:
● dotarea şcolilor și a liceelor cu table inteligente
● construirea laboratoarelor performante de chimie, fizică, informatică şi comunicare
● workshop-uri pentru dezvoltarea personală a elevilor

De-a lungul timpului, Fundația DMA a susținut proiectele școlare și extrașcolare ale elevilor, fie că a fost vorba de materii cu grad ridicat de dificultate ori activități creative (teatru, arte vizuale), prin sponsorizări sau donare de mobilier, rechizite și aparatură digitală.
“După multe afaceri de succes pe care am reușit să le conduc, am ajuns la concluzia că doar investind în tinerii noștri putem asigura succesul în sensul larg al cuvântului. Am început cu dotarea câtorva școli cu table inteligente, iar satisfacția pe care am primit-o din zâmbetul larg al copiilor m-a facut să realizez că nu există o altă definiție mai valabilă a succesului. Cercetarea trebuie susținută pentru rezultate excepționale”, declară președintele Fundației DMA și fondatorul DMA Group, Doru Miravițchi.
Tot prin intermediul fundației, Doru Miravițchi demarează și un program de dezvoltare pentru tineri, prin care le vorbește elevilor despre stima de sine, despre valorile cu care ne naștem și despre potențialul nostru. Sute de copii și profesori din Baia Mare au luat parte la aceste seminare iar proiectul se pregătește pentru a fi dezvoltat la nivel național.

Articolul precedentAtelier de creație organizat de Centrul de Reabilitare Sfântul Iosif
Articolul următorEchipele de intervenție ale Electrica lucrează în continuare pentru realimentarea tuturor consumatorilor din județ