Un accident soldat cu patru victime a avut loc în urmă cu câteva minute în Botiz.

În accident au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU, accidentul a fost soldat cu patru victime, dintre care una încarcerată. Trei dintre victime au suferit traumatisme abdominale și una traumatism cranio-cerebral. Toate au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Pompierii au intervenit la fața locului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD TIM și trei ambulanțe SAJ.

Potrivit IPJ Satu Mare, un șofer, de 52 de ani, din localitatea Trip, care se afla la volanul unui autoturism pe direcția Satu Mare – Ciuperceni, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 41 de ani, din Călinești-Oaș.

În urma evenimentului, ambii șoferi au fost transportați la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale împreună cu alți 2 pasageri din cele două autoturisme.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Articolul precedentProgramul și arbitrii delegați la meciurile din Liga 4 (etapa 4/4/5) și Liga 5 (etapa 3)
Articolul următorAdolescent prins cu un plic de etnobotanice în fața unei școli din județ