Astăzi a început ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Evenimentul implică organizarea unei suite de activităţi informativ-preventive în spaţii publice, în cadrul unor întâlniri cu grupurile ţintă.
În fiecare zi, prin activităţile pe care le desfăşoară, polițiștii doresc ca mesajul lor să ajungă la cât mai mulţi cetăţeni.
Scopul manifestărilor este acela de a sensibiliza cetățenii cu privire la importanța prevenirii criminalității și la necesitatea adoptării unei conduite antivictimale și antiinfracționale, campania fiind îndreptată spre toate categoriile de vârstă, în special copii și tineri.
În judeţul Satu Mare, în perioada 3-7 iunie vor avea loc activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.
Astăzi a fost vorba despre activități preventive și demonstrații ale Serviciului de Acțiuni Speciale la Școala Gimnazială Bălcescu-Petofi, marți se va vorbi despre prevenirea violenței în familie, miercuri – prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, joi va fi ziua prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, iar vineri vor avea loc activități de prevenire a accidentelor rutiere grave generate de tinerii șoferi.
Partenerii acestui eveniment sunt: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, Serviciul județean anticorupție, Serviciul teritorial al Poliției de Frontieră, Fabrica Alu Menziken, Zeppelin Pub și Școala de șoferi Garant 2006.

Articolul precedentMoment de reculegere ținut de polițiștii sătmăreni în memoria colegului lor Cristian Amariei, ucis în misiune lângă Timișoara
Articolul următorPrimăria continuă proiectul ”Satu Mare te așteaptă acasă!” în Cluj-Napoca