De mâine, orașul se îmbracă din nou în sărbătoare. Se deschide Târgul de Crăciun care așteaptă sătmărenii cu multe noutăți și momente deosebite.

Deschiderea oficială va fi la ora 18,00, în fața pomului de Crăciun din parcul central.

Târgul de Crăciun cuprinde o serie de spectacole și concerte. Sătmărenii vor avea din nou un patinoar mare, amplasat în Piața 25 Octombrie. În Pasajul Corneliu Coposu va fi amplasată o scenă pe care vor urca o serie de artiști, dar și colindatori.

Startul suprizelor se va da pe data de 29 noiembrie, ora 18.00, în Parcul Central, când luminile din oraș și cele de pe brad se vor aprinde, eveniment care marchează deschiderea sezonului sărbătorilor de iarnă în municipiul Satu Mare.

După aprinderea iluminatului ornamental, alături de personajele de basm ne vom îndrepta spre Pasajul Corneliu Coposu unde vor avea loc spectacole, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Meșterii populari și meșteșugarii vor fi pregătiți să ne primească cu produse tradiționale, decorațiuni personalizate și bunătăți care ne vor aminti de rețele bunicii. Și pentru că orice poveste de Crăciun e mai frumoasă când încalți patinele, pe platoul din Piața 25 Octombrie, patinoarul va fi pregătit să îi întâmpine sătmărenii dornici de distracție pe gheață.

ILUMINAT FESTIV

Luminile de Crăciun au strălucirea lor aparte, iar municipiul Satu Mare se va îmbărca în mii de luminițe, șiruri și figurine luminoase. Doi brazi împodobiți cu zeci de șiruri luminoase în culorile alb- cald și alb-rece, inspirate de cerul plin de stele din noaptea de Ajun, au fost amplasați în Piața Libertății și unul în Piața 25 Octombrie, iar atmosfera din jurul lor va fi completată de colinde.

Bradul din Parcul Central este împodobit cu 60 de șiruri de lumini, aproximativ 1.200 metri de șir luminos cu flash, iar la baza bradului Moș Crăciun va lăsa două figurine sub formă de cadouri. Un număr de 45 de copacii care înconjoară parcul și cei din interiorul parcului au fost împodobiți cu lumințe, la fel și gardul viu care vor descrie un decor de poveste.

În acest an, s-a făcut legătura dintre Piața Libertății și Piața 25 Octombrie printr-un tunel de luminițe amplasat la ieșirea din Parcul Central, acesta fiind un element surpriză care a fost realizat astfel încât să permită accesul în interiorul lui și din lateral, pentru cei care vor dori să poată face fotografii. Piața Libertății este împodobită cu 23 de transversale, fiecare transversal fiind compusă din doi îngeri și patru fulgi de nea.

De asemenea, la fel ca și anul trecut, au fost împodobite cu transversale și străzile adiacente Pieței Libertății: str. Ștefan cel Mare (7 transversale) str. Horea (6 transversale), str. Al.I.Cuza ( 9 transversale) str. Decebal ( 3 transversale), 1 Decembrie ( 13 transversale), bld. I.C. Brătianu ( 12 transversale). În total: 73 transversale luminoase pe în Piața Libertății și pe străzile adiacente. Pe transversale s-a păstrat motivul principal ” îngerul”, care a fost special conceput special pentru municipiul Satu Mare, fiind un element mai deosebit față de elementele prezentate în anii anterior.

De asemenea, alegerea și păstrarea acestui element ca motiv principal decorativ, cu semnificații religioase, are legătură și cu faptul că în acest perimetru au locația trei biserici.

Pasajul Corneliu Coposu prezintă în acest an un element surpriză cu totul deosebit, amplasat chiar la intrarea pe pasaj, o perdea de ghirlande luminoase cu regim de înălțime variabil care simbolizează zăpada căzătoare, formată din becuri led, conceptul fiind întâlnit și în marile orașe europene. Toți copacii din jurul platoului de evenimente , respectiv 24 de arbori mai mari și 13 copaci mai mici au fost îmbrăcați în luminițe, continuând astfel legătura dintre Piața Libertății și Piața 25 Octombrie.

În Piața 25 Octombrie a fost amplasat în brad argintiu, care constituie un alt element de noutate față de anul trecut, fiind împodobit cu 900 de metri de ghirlande luminoase cu flash, în culorile alb-cald , alb-rece. Cea mai mare parte a Pieței 25 Octombrie va fi ocupată de patinoarul de 600 metri pătrați care va fi acoperit de o structură sub forma unei plase din 1000 de becuri led care vor încheia traseul de lumini care a pornit din Piața Libertății.

PATINOAR ACOPERIT DE PLASĂ DE LUMINI, ÎN PIAȚA 25 OCTOMBRIE

Patinoarul va funcţiona până în 28 februarie, în funcție de condițiile meteorologice, zilnic între orele 10.00-22.00. Preţul unui bilet de intrare la patinoar este 10 lei – pentru aduliți, o serie de patinaj (2 ore), iar pentru copii 5 lei pentru 2 ore de patinaj. Costul de închiriere al patinelor va fi de 5 lei/pereche. Data de pornire a patinoarului: în funcție de condițiile meteorologice, estimăm 29 noiembrie, data exactă o vom anunța.

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI
La fel ca și anul trecut, la Târgul de Crăciun vor fi prezente și ajutoarele lui Moș Crăciun, producătorii de bucate tradiționale, dulciuri și alte bunătăți, meșterii populari care vor ocupa pe toată perioada târgului căsuțele amenajate și frumos împodobite, unde se vor găsi cele mai frumoase cadouri și decorațiuni pentru Crăciun.

Și în acest an , la Târgul de Crăciun sunt invitați meșteri care participă la târguri naționale și internaționale și pentru care prezența la Satu Mare a devenit o tradiție. Vor fi expuse produse din ceramică de la Korund, județul Harghita, produse de artizant din lemn din județul Vâlcea, dantelă și miere din județul Satu Mare, precum și podoabe specifice de sărbători din București.

PROGRAMUL MUZICAL AL TÂRGULUI DE CRĂCIUN
VINERI – 29 noiembrie
ora 18.00 : Pornirea iluminatului festiv, show cu personaje de basm
locația: bradul din Parcul Central
ora 18.30: Deschiderea Târgului de Crăciun, spectacole pentru copii cu Caravana Anima , ADV Percussion Band
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

SÂMBĂTĂ – 30 noiembrie
ora 17:00: concert de muzică blues cu formația Black River Blues Band
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

DUMINICĂ – 1 decembrie:

Program special dedicat Zilei Naționale a României
ora: 14:00: Deschiderea oficială, intonarea Imnului Național de către tenorul Marian Buzilă
Program folk: Felician Pop, Adrian Lupescu, George Negrea
Program folcloric: Maria Tripon cu ceterașii din Oaș, Marian Buzilă, Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Carmen Sas, Ansamblul Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE”, Petrică Mureșan, Diana Cârlig și Ionuț Bledea.
locația: Casa de Cultură a Sindicatelor
ora 17:00: Retragere cu torțe
ora 17:30 : Concert de muzică folk cu Roxana Gheorghiu și Loredana Morar, Sorin Bălaj & Radu Lup; Bere Gratis
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

SÂMBĂTĂ – 7 decembrie
ora 17:00 Concert folk – Felician Pop, Adrian Lupescu, George Negrea; Grup de colindători de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”; Ansamblul Folcloric „Florile Turțului”; Marian Buzilă; Ansamblul Folcloric „Codrulețul” și Ansamblul „Flori de codru” – Tășand; Ansamblul Folcloric al Județului Doruri Sătmărene – secția maghiară (Szatmár Megyei „Szamoshát Néptáncegyüttes”), Corul Liceului Reformat Satu Mare.
locația: scena amplasată pe Pasajul Coposu

DUMINICĂ – 8 decembrie
ora 17:00: Corul Protopopiatului Ortodox Satu Mare; Grupul „Crenguța” al Licelului Teoretic Carei; Ansamblul „Mugurașii Codrului” – Giorocuta; Andrada Bârsăuan; Ansamblul Folcloric al Județului Satu Mare „Doruri Sătmărene”; Petrică Mureșan
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

MARȚI – 10 decembrie – Colinde cu elevii Colegiului Național „D-na Stanca”

JOI – 12 decembrie
ora 17:00 : Concert al formațiilor Inedit și al elevilor Școlii de Artă
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

SÂMBĂTĂ – 14 decembrie
ora 17:00: Dănțăușii din Soconzel și Malvina Madar Iederan; Vlad Jurchiș și Ansamblul Folcloric „Cetatea Codrului”- Ardud; Ansamblul Folcloric „Ceatăra” – Carei; Ana Holdiș Pop; Aniela Tegzeș; Georgiana Marina; Maria Tripon; Ansamblul „Vatra” – Santău, Corul Romano-Catolic „Sf. Tereza” Satu Mare.
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

DUMINICĂ – 15 decembrie
ora 17:00: Corul de fete Liceul Teortic Ortodox „ Nicolae Steinhardt” ; Bianca Cionca și Maria Petca Poptean; Ansamblul Folcloric „Codrișorul” – Palatul Copiilor Satu Mare; Ansamblul Folcloric „Cununița” și „Cununița Năzdrăvană”, Corul Catedralei Romano – Catolice Satu Mare, Corul Bisericii cu Lanțuri
locația: scena amplasată pe Pasajul Coposu

MARȚI – 17 decembrie
ora 17:00: Teatru de păpuși în limba maghiară – „Zeng a lélek – karácsonyi misztériumjáték” (HU)
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu JOI – 19 decembrie
ora 17:00: Muzică corală cu corurile Adagio, Canticum, Corala Jandarmeriei Satu Mare, Corul și fanfara Bisericii Baptiste, Corul Axios al Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”
locația: scena amplasată pe Pasajul Coposu

VINERI – 20 decembrie
ora 17:00 – Concert de muzică pop-rock cu formațiile HeyRoop și XXL
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

SÂMBĂTĂ – 21 decembrie
ora 17:00: Concert de muzică folk cu Carmen Bratosin & Grup Folk Gala, George Negrea și Diu Oșan, Gabriella Szekely, Florin Micaș, Cezar Petrovici și Francisc Balog, Fana Erdei și Iști Vaida
locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

DUMINICĂ – 22 decembrie
ora 17:00: Concert hip-hop-rap cu AK26 (HU) și pop-rock cu trupa Cargo

locația: scena amplasată pe Pasajul Corneliu Coposu

Organizatorii Târgului de Crăciun sunt: Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

Articolul precedentFostul ministru al Apărării, sătmăreanul Gabriel Leş, acuzat că a sabotat interesele României
Articolul următorZeci de morți pe șoselele județului, în primele zece luni ale anului