Polițiștii de imigrări din Satu Mare, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, miercuri, trei cetățeni din Bangladesh care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Aceștia au fost sancționați contravențional și emise decizii de returnare, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European
Poliţiştii sătmăreni au depistat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, din Bangladesh, care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceștia au intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere, în scop de angajare, însă nu au întreprins demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere.
Ca urmare a celor constatate polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat, pentru o perioadă de 6 luni.
Sursa: Realitatea de Satu Mare