Pe 25 octombrie, România celebrează Ziua Armatei, o zi dedicată curajului și sacrificiului militarilor români. Această dată simbolică amintește de eliberarea completă a teritoriului românesc de sub ocupația horthystă, în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această victorie a fost una semnificativă pentru identitatea și suveranitatea României și reprezintă unul dintre cele mai marcante momente din istoria modernă a țării.

Anul acesta, Ziua Armatei României va fi sărbătorită prin ceremonii militare, parade și expoziții organizate în principalele garnizoane din țară. Militarii români prezenți în teatrele de operații din afara țării vor organiza, la rândul lor, activități speciale pentru a celebra această zi, demonstrând devotamentul și loialitatea față de patrie, oriunde s-ar afla.

Festivitățile includ depuneri de coroane de flori în memoria eroilor, expoziții de tehnică militară, concerte de fanfară și activități educative pentru publicul larg, menite să apropie populația de valorile și misiunea armatei. Ziua Armatei României este o ocazie de a ne aminti de cei care și-au dedicat viața protejării țării, fiind un moment de recunoștință și respect profund pentru militarii români de ieri și de azi.

Forţele Navale Române sărbătoresc, vineri, Ziua Armatei României în garnizoanele Bucureşti, Constanţa, Brăila, Mangalia, Tulcea şi Babadag, unde se vor organiza ceremonii militare şi religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.

Reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Navale vor fi prezenţi la Bucureşti, începând cu ora 10:00, la ceremoniile militare organizate la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, şi de la ora 12:00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, şi la Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României din faţa Palatului Naţional al Copiilor.

De asemenea, reprezentanţi ai instituţiilor militare de învăţământ din Forţele Navale şi ai Centrului de Scafandri vor participa, vineri şi sâmbătă, cu standuri de reprezentare şi cu o expoziţie de tehnică specifică, în curtea Palatului Regal din Bucureşti, în cadrul Evenimentului „ONOR Armatei României”, organizat pe Calea Victoriei de Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Asociaţia O.N.O.R. – Oameni, Naţiune, Onoare, Respect.

La Constanţa, ceremonia militară şi religioasă va avea loc la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 10:00. La ora 19:00, militarii Forţelor Navale Române se vor retrage cu torţe pe itinerariul Sala Sportului – Bulevardul Tomis – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul Victoriei.

La Mangalia, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, începând cu ora 9:00, la Complexul Monumental din Piaţa Republicii.

La Brăila, militarii Flotilei Fluviale vor participa la ceremonia militară şi religioasă care se va desfăşura, de la ora 10:00, la „Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului”.

La Tulcea, ceremonia militară şi religioasă va avea loc începând cu ora 10:00, la Cimitirul Eroilor, iar la Babadag infanteriştii marini vor participa la ceremonia militară şi religioasă care va avea loc la Monumentul Eroilor, începând cu ora 10:00. 

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ, MESAJ EMOȚIONAT DE ZIUA ARMATEI ROMÂNE: ASTĂZI, MAI MULT CA ORICÂND, LE MULȚUMESC DIN SUFLET PENTRU DEVOTAMENTUL ȘI CURAJUL LOR
Articolul următorFINALUL PRIMULUI MODUL AL ANULUI ȘCOLAR: ELEVII INTRĂ ÎN VACANȚĂ