Peste 35 de pompieri şi alte forţe din judeţul Satu Mare au acţionat toată noaptea pentru stingerea unui incendiu de pădure izbucnit în comuna Certeze, informează, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare.
„Pe întreg parcursul nopţii, pompierii sătmăreni au continuat misiunea de localizare şi stingere a focarului şi de eliminare a pericolului de propagare şi extindere a acestuia în zona împădurită a localităţii Huta Certeze. În acest sens, forţele profesioniste continuă şi la această oră misiunile specifice de lichidare a unor mici porţiuni unde mai există vegetaţie arsă; la acest moment pericolul de extindere este eliminat. Reamintim că peste 35 de pompieri şi alte forţe aflate în sprijin (SVSU Certeze, primar, viceprimar, Ocolul Silvic Negreşti-Oaş, Salvamont Satu Mare, localnici) au conlucrat eficient în scopul eliminării riscului de propagare şi extindere a incendiului la comunităţi”, precizează ISU.
Incendiul a afectat o suprafaţă de aproximativ 10 ha de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi mai multe echipamente specifice arderilor de vegetaţie.
AGERPRES