Polițiștii de investigare a criminalității economice au organizat la data de 25 octombrie o acțiune în domeniul protejării drepturilor de autor și al drepturilor de proprietate intelectuală.

Cu această ocazie, au depistat pe raza municipiului Satu Mare un bărbat, de 35 de ani, în timp ce comercializa, la sediul unei societăți comerciale parfumuri purtând diferite mărci înregistrate, suspecte a fi contrafăcute.

Astfel, au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării 25 de parfumuri, în valoare de 4.500 de lei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Articolul precedentBărbat condamnat la închisoare cu executare, prins de poliţişti şi plasat în Penitenciar
Articolul următorCampania ”Violenţa invizibilă – cauze, consecinţe, soluţii la violenţele asupra femeilor” inițiată de IPJ Satu Mare, premiată la Gala Tineretului din România