Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, ieri, 07 februarie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 26 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto și au retras un certificat de înmatriculare.

Exemple:

  •  

Un conducător auto, de 27 de ani, a condus un autoturism cu viteza de 143 km/h, pe un tronson de drum cu limita de viteză maxim admisă de 70 km/h.

  •  

Un conducător auto, de 49 de ani, din Satu Mare, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentPeste 100 de soldați americani au sosit în România. Dîncu: Suntem pregătiți
Articolul următorPrefecturile din toată țara intră în grevă