După ce a adus coduri roșii de zăpezi în Croația și Serbia, un nucleu ciclonic ajunge și în România.  Se anunță ploi în jumătate estică și pe arii mai restrânse, în rest, iar pe crestele montane vor fi lapovițe și ninsori.

 

„Sisteme frontale vor traversa teritoriul țării noastre până spre finalul săptămânii, când se va mai răci. Temperaturile vor coborî treptat, astfel încât se va menține în jumătatea sudică, până spre finalul săptămânii, vreme ușor mai caldă decât ar trebui să avem la această dată, acest lucru însemnând maxime cuprinse între 10-12 grade Celsius, în timp ce în restul teritoriului vorbim de o vreme normală cu temperaturi maxime de la 2-3 grade Celsius – în nordul Moldovei, la cel mult 7-8 grade Celesius – în regiunile vestice.

În aceste condiții, precipitațiile vor fi mai amestecate în zonele montane lapoviță și ninsoare. Este foarte probabil să mai apară și prin Transilvania precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare, însă slabe cantitativ de această dată. Minimele vor scădea treptat. Acestea vor deveni ușor negative spre finalul săptămânii cam în toate regiunile”, a explicat Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM.

Temperaturi normale pentru data din calendar

Vineri, 25 noiembrie, valorile termice se vor situa, în general, în jurul normelor specifice perioadei. Cerul va avea înnorări în regiunile intracarpatice, unde, cu precădere ziua, pe arii restrânse va ploua slab. În restul țării cerul va fi variabil, iar ploile izolate. La munte, la altitudini mari, vor fi ninsori și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în sud-vest și sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 și 12 grade Celsius, iar cele minime între – minus 4 și 4 grade Celsius. Spre sfârșitul intervalului, izolat în centru și sud, vor fi condiții de ceață.

În București, cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 12 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între zero și 2 grade Celsius. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

Articolul precedentCât va fi salariul minim de la 1 ianuarie 2023 după consultările cu sindicatele – Anunțul premierului Nicolae Ciucă
Articolul următorAccident în localitatea Turț! Un bărbat şi o femeie au fost răniţi şi au ajuns la spital