Vineri se deschide patinoarul din centrul municipiului Satu Mare

Vineri se deschide patinoarul din centrul municipiului Satu Mare. Are o suprafaţă de 600 de mp şi va funcţiona până la sfârșitul lunii februarie 2019, în fiecare zi a săptămânii între orele 10,00 – 22,00.
Ca o noutate, anul acesta patinoarul este acoperit cu o perdea imensă de lumini, care va face legătura printr-un tunel spectaculos cu Aleea Corneliu Coposu!
Tarife de intrare:
– copii: 5 lei/2 ore, adulți: 10 lei/ 2 ore;
– grupuri organizate: între orele 10-14, GRATUIT;
– costul de închiriere al patinelor va fi de 5 lei/pereche.

În jurul patinoarului sunt amplasate căsuțe de lemn cu vin fiert, ceai și produse de sezon. De asemenea, este asigurată și muzica ambientală, astfel încât atmosfera să fie una prietenoasă și relaxantă.
”În acest fel am dorit să oferim o alternativă de petrecere a timpului liber și pentru cei mai mici sau cei mai mari. Va fi cel mai generos patinoar, ca și dimensiune, pe care l-am avut în ultimii ani în municipiul Satu Mare. Noi vom asigura cheltuielile de funcționare. Și de asta vom aplica tarife foarte accesibile”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.

Articolul precedentImigrant din Bangladesh, depistat în Satu Mare
Articolul următorPremii obținute de elevii sătmăreni la Concursul Interjudețean de Matematică desfășurat la Baia Mare