Peste 1,3 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR), până în prezent, însă mă simt obligat să admit că sistemul are încă disfuncţionalităţi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

„Am sărbătorit nu demult PET-ul cu numărul un miliard. Astăzi, avem deja colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje prin Sistemul de Garanţie-Returnare şi sperăm ca, foarte repede, să anunţăm şi ambalajul cu numărul două miliarde. Zeci de mii de tone de ambalaje ajung acolo unde trebuie, respectiv în fabricile de reciclare şi citim aproape săptămânal ştiri legate de extinderea capacităţilor reciclatorilor de materii prime, fie de PET, fie de sticlă, fie de aluminiu, lucru care ne bucură pentru că înseamnă investiţii noi, locuri de muncă noi şi tehnologii atrase în România. Ne bucurăm de beneficiile Sistemului de Garanţie-Returnare, în sensul în care am promis că vom lăsa o ţară mai curată decât am găsit-o. Deja, pe marginea drumurilor, pe albiile cursurilor de apă, în păduri şi în natură, în general, vedem mai puţine PET-uri”, a spus Fechet.

Acesta a adăugat că un control tematic demarat la o serie de operatori economici a fost extins şi la compania RetuRO.

 

„Dincolo de toate aceste veşti bune, mă simt obligat să admit că sistemul încă are anumite disfuncţionalităţi pe care suntem obligaţi să le remediem. Din acest motiv, alături de colegii de la Garda Naţională de Mediu şi de colegii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, am avut un control tematic în luna iulie până în luna august, în care foarte mulţi operatori economici au fost verificaţi. Nu în ultimul rând, controlul a fost extins şi la compania RetuRO, care de altfel a fost şi amendată. E o amendă simbolică, însă încercăm să transmitem acest mesaj, respectiv cel legat de toată rigoarea, de toate obligaţiile pe care fiecare dintre noi le avem, indiferent dacă suntem cetăţeni, dacă suntem un comerciant mai mare sau mai mic, dacă suntem producători sau dacă suntem reprezentanţi ai companiei RetuRO, unde statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, are 20% din acţiuni”, a precizat oficialul.

Demnitarul a subliniat că una dintre cele mai mari disfuncţionalităţi a SGR se referă la refuzul comercianţilor din mediul rural de a prelua ambalajele de la client, deşi au perceput garanţia de 50 de bani.

„Principala disfuncţionalitate a sistemului este cea legată de preluarea ambalajelor în mediul rural, unde am constatat că, în multe situaţii, deşi acei comercianţi din comunele din România percep garanţia pentru că legea îi obligă să perceapă garanţia, atunci când clienţii acelui sat sau acelei comune mergeau înapoi la magazin să-şi recupereze garanţia respectivă, erau trataţi cu refuzul comerciantului de a rambursa garanţia, lucru care mie, personal, mi se pare foarte grav. De foarte multe ori discutăm despre oameni în vârstă şi mai ales persoane aflate în imposibilitatea de a parcurge distanţe semnificative până la primul punct de colectare automată, aflat de cele mai multe ori în cel mai apropiat oraş. Vreau să transmit în continuare faptul că obligaţia rămâne a comerciantului de a prelua acele ambalaje şi principiul accesibilităţii, respectiv o distanţă nu mai lungă de 500 de metri sau 200 de metri chiar, în mediul urban, de care o persoană ar trebui s-o parcurgă în cel mai rău caz, până la un punct de colectare nu ar trebui să fie niciodată încălcat”, a transmis ministrul de resort.

Potrivit ministrului, începând de joi, 22 august, cetăţenii care se confruntă probleme în cazul SGR pot trimite reclamaţii la numărul de telefon 0726.715.142, direct pe Whatsapp.

„Aceste reclamaţii pe care le vom primi în scris pe Whatsapp vor fi aduse la cunoştinţa colegilor de la Garda Naţională de Mediu sau de la ANPC şi vor fi remediate şi verificate în cel mai scurt timp posibil. Însă cetăţenii trebuie să ştie că în astfel de situaţii în care sunt trataţi cu refuzul magazinului de a le rambursa garanţia, au cui se adresa. Aveau şi până astăzi, dar încercăm să simplificăm tot acest proces”, a punctat Mircea Fechet.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Administratorul SGR funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. AGERPRES

Articolul precedentRESTRICȚII TEMPORARE PENTRU TRANSPORTUL LICHIDELOR PE AEROPORTURILE DIN UE
Articolul următorAMENZI DE PESTE 732.000 DE LEI AU FOST APLICATE OPERATORILOR ECONOMICI CARE NU AU RESPECTAT LEGISLAŢIA SGR