La data de 13 mai a.c., în jurul orei 10.05, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au depistat în trafic, pe raza localității Ghenci, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat persoana de la volan a prezentat polițiștilor o copie a unui permis de conducere, emis de autoritățile italiene, care ridica suspiciuni cu privire la veridicitatea acesteia. Aceasta având aplicate 2 ștampile, dintre care una aparținea unei instituții iar cealaltă reprezenta un chenar dreptunghiular cu textul „CONFORM CU ORIGINALUL”, având aplicata o semnătură indescifrabilă.

Având în vedere cele de mai sus, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări ocazie cu care au constatat faptul că persoana de la volan nu posedă permis de conducere de nici o categorie.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și uz de fals.

 

Articolul precedentAccident în municipiul Satu Mare. Copil lovit de o mașină
Articolul următorȘapte șoferi au fost prinși gonind pe șosele