Compania de distribuţie Delgaz Grid, parte a grupului E.ON, va instala, în următorii cinci ani, la clienţii săi din zona Moldovei circa un milion de contoare inteligente, informează compania printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, asta înseamnă că, împreună cu loturile de contoare inteligente deja montate, 85% dintre consumatori vor beneficia la finele anului 2029 de sisteme de măsurare inteligentă a energiei.

Până în prezent, au fost instalate prin programe succesive circa 426.000 de contoare inteligente la clienţii racordaţi la reţeaua de distribuţie a electricităţii din judeţele Bacău, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Botoşani şi Suceava.

Alte 900.000 de contoare SMART vor fi instalate în urma realizării a două proiecte pentru care au fost semnate recent contractele de finanţare din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de circa 626 milioane de lei, din care aproximativ 433 de milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Totodată, astfel de contoare vor fi montate la noii clienţi, precum cei din categoria prosumatorilor, într-un ritm estimat la 10.000 – 12.000 de unităţi pe an.

Astfel, la orizontul anului 2029, vor fi în funcţiune la clienţi circa 1,4 milioane de contoare inteligente, subliniază reprezentanţii companiei.

„Contorizarea SMART este o componentă importantă a digitalizării şi transformării sistemului de distribuţie, aflat astăzi în faţa unor provocări multiple şi fără precedent. Creşterea puternică a numărului utilizatorilor activi de energie electrică – prosumatorii, cei care nu doar consumă, ci şi produc sau gestionează energia, – implica implementarea tehnologiilor smart grid, aceste reţele inteligente permiţând astfel monitorizarea şi gestionarea în timp real a fluxurilor de energie”, a declarat Cristian Secoşan, director general Delgaz Grid, citat în comunicat.

Contorizarea inteligentă oferă o serie de beneficii şi facilităţi, precum: indexul contorului este transmis în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului; factura va putea reflecta consumul realizat al clientului, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând astfel clienţilor o mai bună gestionare a consumului şi bugetului; pe lângă datele referitoare la consum, aceste contoare inteligente transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz; operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare a consumatorilor care au instalate şi integrate în sistem contoare inteligente nu presupun costuri suplimentare pentru client.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

AGERPRES

Articolul precedentJO 2024: CIO A ELIMINAT 8.500 DE POSTĂRI ABUZIVE ÎN TIMPUL JOCURILOR DE LA PARIS
Articolul următorIRISUL SĂLBATIC DIN VECHII CODRI AI VLĂSIEI, PREZENTAT LA CONGRESUL EUCARPIA DIN GERMANIA