Sâmbătă, 2 martie 2019, în Stațiunea Cavnic din județul Maramureș, Asociația Cutezătorii Munților și Asociația Caiac SMile au organizat o inițiere în schi alpin special dedicată femeilor.

La evenimentul anunțat pe pagina de Facebook a Asociației Cutezătorii Munților au participat peste 40 de invitați, în special doamne și domnișoare, dar și familiile acestora.
Pentru majoritatea celor prezente a fost cu adevărat prima zi pe schiuri și primele coborâri pe Pârtia Icoana din Cavnic. Pentru că schiul alpin este un sport de iarnă frumos, considerat extrem dar și foarte costisitor, în special în faza de învățare și echipare, organizatorii și-au propus să repete experiența pozitivă din martie anul trecut și să faciliteze accesul fetelor și femeilor. Acestora li s-a creat cadrul și oportunitatea de a-și dovedi lor însele că pot și că merită să dedice timp unei astfel de activități, considerată, în mod impropriu, mai potrivită bărbaților și băieților.

Toți participanții, de la cel mai mic copil de 3 ani și până la decana de vârstă a acestei ediții, în vârstă de 60 de ani, au beneficiat de monitor gratuit și de facilități importante la închirierea echipamentului de schi și la biletele de urcare. În final, experiența s-a dovedit inedită și inspirațională, cele mai multe dintre fetele și femeile prezente constatând că s-au împrietenit cu pârtia, cu schiurile și, mai ales, cu frica de a cădea.

De această experiență minunată au avut parte și patru tinere din sistemul de protecție socială, respectiv beneficiare ale Casei de Tip Familial Maria.

Articolul precedentProtest anemic la Satu Mare față de modificarea legilor justiției
Articolul următorMuncitorii de la Electrolux au intrat în grevă generală