Grav accident petrecut noaptea trecută în Negreşti Oas. Un bărbat a murit, iar două tinere de 21 de ani au fost rănite după ce s-au izbit de un copac. Cele trei persoane se aflau pe un colac de tubbing tras după o maşină.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 00:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, pe strada Luna Șes, din localitatea Negrești Oaș.

În accident a fost implicat un autoturism care trăgea un tubing pe care se aflau 3 persoane.

La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comanda, două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă și una cu echipaj de prim-ajutor) și doua ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. 

Două victime (ambele de sex feminin, în vârstă de 21 de ani) au fost transportate la spital, iar o victimă de sex masculin în vârstă de 35 de ani a fost declarată decedată.

Actualizare IPJ Satu Mare:

La data de 19 ianuarie, poliţiştii din cadrul Politiei oraș Negrești Oaș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident, pe un drum forestier din Negrești Oaș. Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 27 de ani, din Negrești Oaș, aflat la volanul unui autoturism, a tractatat o cameră de cauciuc, provenită de la un tractor, în care erau așezate 2 tinere, de 21 de ani, și un bărbat, de 35 de ani, toți din Negrești Oaș.

În timpul deplasării, cauciucul a întrat în balans, iar cele trei persoane au fost aruncate în șanțul din partea dreapta a drumului, lovindu-se de copaci. In urma impactului a rezultatul decesul, pe loc, al bărbatului de 35 de ani și rănirea gravă a celor două tinere.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acestuia i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Verificările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentAcțiune a polițiștilor cu reprezentanții RAR: au fost aplicate 10 amenzi
Articolul următorBilanț coronavirus 20 ianuarie: 19.105 cazuri noi și 43 decese