Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean ucrainean, căutat de autoritățile române pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de migrați.

În data de 12 iunie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean ucrainean, în vârstă de 41 de ani.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migrați, cu o sentință de 1 an și 4 luni de închisoare.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentPersoanele care vin din 17 state europene nu mai sunt nevoiți să stea în carantină sau izolare
Articolul următorCreștere semnificativă a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus în România. Peste 300 de noi cazuri în ultimele 24 ore