Transurban S.A. Satu Mare organizează concurs de desen cu tema „Autobuzul Moșului”. Concursul se desfășoară în perioada 11-27 noiembrie.

La acest concurs pot participa preșcolarii și elevii din clasele primare din municipiul Satu Mare.
Participanții trebuie să se prezinte la secretariatul Transurban S.A. Satu Mare cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Gara Ferăstrău, nr. 9, județul Satu Mare, în perioada 11 noiembrie 2019 – 29 noiembrie 2019, de luni până vineri inclusiv, între orele 08.00-15.00, cu un desen întocmit pe hârtie A4, prin orice mijloace artistice.  Fiecare copil  va realiza câte un desen pornind de la titlul și indicațiile concursului ( un autobuz). Desenul nu va putea conține (pe fața acestuia) nici o referire la autorul acestuia.
Totodată, cu depunerea desenului se va depune și acordul de participare și editare, semnat de unul dintre părinți/tutore legal al copilului participant. Nu vor fi acceptate scanări sau fotocopieri ale desenelor.
Fiecare copil participant va da un nume desenului, respectând astfel regula principală a concursului “Un copil-un desen- un nume”.
În data de 27 noiembrie 2019 între orele 06.00-10.00, desenele depuse la sediul Transurban S.A. Satu Mare , vor fi scanate și postate pe pagina oficială de Facebook: Transurban Satu Mare.
În perioada 27 noiembrie 2019, ora 06.00 – 02 decembrie 2019, ora 10.00, desenele scanate și postate pe pagina oficială de Facebook a Transurban Satu Mare vor putea fi apreciate de către  utilizatorii rețelei de socializare Facebook, apăsând butonul „Like“ („Îmi place“).
Câștigătorii concursului vor fi desemnați din rândul celor care vor întruni cele mai multe aprecieri de tipul „Like“ („Îmi place“), în ordine descrescătoare respectiv prin evaluarea de către o comisie de concurs, la data de 02 decembrie 2019, ora 10.00.
Criteriile de evaluare
-originalitate
-încadrarea în specificul concursului
-aspectul estetic
Desenul câștigător va fi imaginea societății în luna decembrie 2019 pe pagina oficială Facebook Transurban Satu Mare și pe site-ul transurbansatumare.ro.
Fiecare participant va primi o diplomă de participare iar desenele primite vor fi afișate timp de o lună la sediul societății Transurban S.A. Satu Mare.
Articolul precedentProfilul votanților – alegeri prezidențiale 2019. Cine a votat pentru Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna
Articolul următorSătmărenii cu probleme, aşteptaţi în audienţe la avocatul poporului