Polițiștii Secției Poliție Rurală Satu Mare au ridicat în vederea confiscării la data de 25 ianuarie, 90.000 de fire de țigări de proveniență Ucraina. 

Sâmbătă, 25 ianuarie, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, au oprit pentru control, pe DN 1C E58, în localitatea Apa, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din oraș Seini.

Trecând la verificarea autoturismului, polițiștii au descoperit în habitaclul acestuia 90 000 de fire țigarete de proveniență Ucraina, care au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acestora.

Articolul precedentVama Petea, cea mai aglomerată din țară
Articolul următorO șoferiță, de 21 de ani, a accidentat cu mașina doi bărbați