O tânără dintr-un centru de recuperare neuropsihiatrică din municipiul Carei a fost agresată sexual de către un alt pacient al centrului în noaptea de duminică spre luni, scrie opiniedecarei.com.
Potrivit surselor, agresorul ar fi introdus un corp străin în vaginul tinerei, provocându-i leziuni grave. Tânăra a fost internată la spital.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut agresiunea sexuală.

Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, Mariana Dragoș, susține că agresorul este foarte violent și că nu este la primul incident de acest gen, însă nu cunoaște că victima să fi fost agresată sexual, în acest sens fiind deschisă o anchetă.

Mariana Dragoș a mai declarat că cei doi au vârsta peste 30 de ani, iar agresorul este foarte violent. Aceasta susține că a solicitat o expertiză pentru a fi transferat într-un centru de sănătate mintală, însă a fost refuzată.

De altfel, persoanele internate în acest centru sunt agresive inclusiv cu personalul.

Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat aseară, în incinta Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică ”Cristiana”.

Potrivit aceleiași surse, personalul spitalului din Carei a alertat poliția aseară, în jurul orei 22,20, după ce beneficiara centrului, o tânără, de 33 de ani, a fost transportată la spital.

Reamintim că la începutul anului 2019, un tânăr, de 21 de ani, a murit, după ce a încercat să sară gardul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Carei.

Articolul precedentSalt în timp. O zi ca pe vremea străbunilor, în Țara Oașului
Articolul următorPrimăria Satu Mare a început ridicarea mașinilor abandonate