Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare au reținut, luni, un tânăr, de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. 

 

Astfel, la data de 14 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au desfășurat o prindere în flagrant delict a unui tânăr, de 24 de ani, din municipiul Satu Mare.

Din cercetări a reieșit că acesta s-ar fi folosit de bancnote din cupiura de 50 de euro și ar fi cumpărat cu acestea mai multe bunuri, postate pe o platformă de vânzări online, de la 3 persoane din județul Satu Mare. Bancnotele prezentau inscripția „movie money” și „this is not legal”.

Persoana bănuită ar fi stabilit întâlnirile cu vânzătorii după lăsarea serii, astfel că victimelor le era greu să își dea seama de faptul că nu erau bancnote reale.  

În urma activităților desfășurate, polițiștii au recuperat prejudiciul în totalitate și au ridicat, în vederea confiscării, 20 de bancnote din cupiura de 50 de euro.

Față de tânăr, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Având în vedere cele de mai sus, recomandăm cetățenilor să manifeste atenție maximă, în special la cumpărăturile pe care le fac din mediul online și la site-urile pe care le vizitează.  

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentCHECK-IN. Sfidare în pandemie, zeci de oameni la chefuri private
Articolul următorSătmărean, condamnat pentru viol și dat în urmărire de autorități, prins în Vama Petea