Sălăjeancă, prinsă în Vama Urziceni cu 20 kg de tutun, ascunse prin bagaje

Sălăjeancă, prinsă în Vama Urziceni cu 20 kg de tutun, ascunse prin bagaje
Polițiștii de frontieră din Satu Mare au descoperit și confiscat aproximativ 20 de kg tutun
Polițiștii de frontieră din Satu Mare au descoperit și confiscat aproximativ 20 de kg tutun în autoturismul condus de o sălăjeancă. Femeia s-a ales cu dosar penal, iar marfa a fost confiscată.
Potrivit polițiștilor de frontieră, vineri seara, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, o femeie în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în judeţul Sălaj, care conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România.
"În timpul controlului specific, poliţiştii de frontieră au observat mai multe pungi cu tutun, fapt pentru care s-a efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, şoferului și bagajelor.
Astfel, au fost descoperite ascunse prin bagajele personale mai multe pungi cu tutun. În urma inventarierii, s-a constatat că este vorba de 19,73 kg, în valoare de 2.000 lei", au transmis reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.
Tutunul a fost ridicat în vederea confiscării, iar femeia este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de ţigarete sau 1 kg de tutun.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











