Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare scoate la concurs un post de muncitor calificat

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare scoate la concurs un post de muncitor calificat
Înscrierile se realizează la sediul instituției începând cu data de 11 ianuarie 2022
Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr.11, județ Satu Mare, organizează concurs cu recrutarea candidaților din sursă externă, pentru ocuparea unui post de personal contractual, astfel:
- Muncitor calificat IV (lăcătuș-mecanic) - Serviciul Logistic, Compartiment Administrare Patrimoniu Imobiliar;
În vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să fie declarați apt din punct de vedere medical, să îndeplinească cumulativ condiţiile generale conform art. 3 din Anexa la H.G. nr. 286/2011, actualizat şi următoarele condiţii specifice:
Înscrierile se realizează la sediul instituției începând cu data de 11.01.2022, ora 09.00 până în data de 28.01.2022, ora 14:00, candidaţii trebuind să depună cu ocazia înscrierii, documentele necesare pentru constituirea dosarului de concurs, cu excepţia fişei de aptitudine în muncă, însoţită de documentele ce au stat la baza eliberării acesteia, care se depune la sediul instituţiei până la data de 23.02.2021.
Concursurile constau în trei etape succesive, respectiv:
Informatii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, telefon 0261/807777 interior 20668, de luni până vineri (în zilele lucrătoare), între orele 09:00-15:00, persoana de contact subinspector de poliție Rus Claudiu-Alin sau pe site-ul de internet sm.politiaromana.ro
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









