Advertising
Vitezomanii, lăsați fără permise de polițiștii sătmăreni
25 oct. 2018, 16:44

fara-permis
Articol scris de Scris de Paduraru Georgiana
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și executat mai multe acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, totodată acționând și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.În cadrul activităților desfășurate polițiștii au aplicat peste 30 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și în jur de 80 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii rutieri au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 9 conducători auto pentru nerespectarea regimului de viteză și pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare. Din totalul permiselor de conducere reținute de polițiști, 6 au fost ridicate ca urmare a depășirii vitezei maxime legale, de către conducători auto cu vârste cuprinse între 26 și 60 de ani, aceștia fiind filmați și înregistrați de aparatul radar rulând cu viteze cuprinse între 101 km/h și 112 de km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză de 50 km/h.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














