Ucraina susține că drone rusești ar fi căzut și explodat pe teritoriul României. SURSE: MApN nu confirmă informația

Ucraina susține că drone rusești ar fi căzut și explodat pe teritoriul României. SURSE: MApN nu confirmă informația
Loviturile au provocat pagube importante la nivelul infrastructurii
Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean de externe a afirmat că drone rusești au căzut și s-au detonat pe teritoriu românesc în timpul atacului de azi-noapte din zona Dunării, transmite Reuters. Potrivit unor surse Realitatea Plus, Ministerul român al Apărării nu confirmă informația și va oferi în scurt timp un punct de vedere oficial.
Anunțul are legătură cu noul atac rusesc cu drone, ce a durat trei ore și jumătate, a avut loc în noaptea de duminică spre luni asupra portului Izmail din regiunea ucraineană Odesa.
Loviturile au provocat pagube importante la nivelul infrastructurii, iar resturile de drone au incendiat mai multe clădiri, a declarat guvernatorul regiunii.
Aproximativ 17 drone au fost doborâte, dar unele și-au atins țintele, a spus guvernatorul Oleh Kiper pe Telegram. El a adăugat că, potrivit informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime sau răniți.
În mai multe așezări din zona extinsă a portului Izmail au fost avariate depozite și unități de producție, precum și mașini și echipamente agricole, a precizat Kiper.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:37 - Jocurile din spatele numirii lui Eugen Tomac. Miron Mitrea: „Nu e politică, e business pe 17 miliarde de euro. Toți vor să-și bage un pic codița în banii ăștia”
- 22:35 - Prăpăd în Vrancea. Viiturile au măturat totul, oameni luați pe sus de ape. Pompierii militari intervin în forță - FOTO
- 22:31 - Focuri de armă trase în Lupeni asupra unei familii. Patru victime au ajuns la spital - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














