Tânără din Afganistan oprită de polițiștii de frontieră

punct-trecere-frontiera
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat o tânără din Afganistan care intenționa să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
Astfel, luni, 10 decembrie, în jurul orei 10:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au depistat pe raza localității Oar, jud. Satu Mare, la aproximativ 200 metri de linia de frontieră, o persoană care se îndrepta spre frontiera cu Ungaria. Persoana, care nu-și justifica prezența în zona de frontieră, a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.Din primele verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre o persoană de sex feminin, cetăţean afgan: M. M., în vârstă de 31 de ani. Tânăra a intrat legal în țara noastră și a declarat că este studentă în Cluj-Napoca, iar luni dimineață a ajuns în Satu Mare, după care a luat un taxi până în apropierea cimitirului din localitatea Oar, unde a fost depistată de polițiștii de frontieră. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la final vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
- 14:58 - Accident cumplit lângă Făgăraș. Un băiețel de doi ani și-a pierdut viața, iar întreaga familie a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














