SUA AR TREBUI SĂ ŢINĂ CONT DE AVERTISMENTELE MOSCOVEI PRIVIND UCRAINA

SUA AR TREBUI SĂ ŢINĂ CONT DE AVERTISMENTELE MOSCOVEI PRIVIND UCRAINA
Declarația a fost făcută de ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov
Statele Unite ar trebui să ţină cont de avertismentele Moscovei cu privire la riscurile unei escaladări în jurul conflictului din Ucraina, a declarat vineri ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, relatează Reuters.
Comentând în legătură cu posibilitatea unei întrevederi între ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Antony Blinken în marja Adunării Generale a ONU de la New York, el a spus că nu va avea loc nicio întâlnire, întrucât cele două părţi "nu au despre ce să discute".
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat la rândul său că o eventuală undă verde acordată Kievului pentru a efectua lovituri cu rază lungă de acţiune în profunzimea teritoriului Rusiei ar schimba natura conflictului din Ucraina.
"Am dori să le reamintim 'şoimilor' de pe ambele maluri ale Atlanticului că se joacă cu focul şi au pierdut orice simţ al realităţii", a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă.
"Amploarea conflictului care a început din cauza Occidentului riscă să devină complet diferită, ceea ce ar putea duce la consecinţe periculoase pentru întreaga lume", a mai spus Zaharova.
AGERPRES
Citește și:
- 11:01 - Amenzi de circulație plătite pe loc, prin cod QR generat de polițiști
- 10:23 - Când ajung echipamentele militare americane la baza Mihail Kogălniceanu
- 09:52 - Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane, invocând neutralitatea sa
- 09:02 - Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, susține Trump
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











