Advertising
Şoferii Transurban au continuat azi greva
24 sept. 2019, 08:42

transurban_sm
Articol scris de Scris de Paduraru Valentin
În această dimineață, între orele 05.00-07.00, majoritatea liniilor de transport ale Transurban S. A. Satu Mare nu au circulat din cauza grevei conducătorilor auto.
Ieri, conducerea Transurban SA Satu Mare și primarul Gabor Kereskenyi au discutat cu reprezentanții sindicaliștilor, oferind din nou o creștere a salariilor cu 300 de lei. Sindicaliștii au anunțat că vor da un răspuns a doua zi (n.r. azi), la ora 4:00, refuzând să anunțe dacă autobuzele vor circula marți, între orele 5:00 și 7:00. Sindicaliștii au fost avertizați că greva făcută luni, între orele 5:00-7:00 este ilegală și vor suporta pagubele produse societății.
Societatea Transurban a majorat salariile anual, în limita posibilităților financiare, astfel că salariile de încadrare ale angajaților au crescut începând cu anul 2016 după cum urmează: în 2016 creștere de 200 lei, în 2017 creștere de 300 lei, în 2018 creștere de 400 lei.
”Sindicaliștilor li s-a amintit faptul că în ultimii trei ani salariul de încadrare al unui șofer de la Transurban aproape s-a dublat, de la 1308 lei în 2016 la 2560 lei în 2019, la care se adaugă sporuri (45%), orele suplimentare (100%), spor de muncă în weekend (100%) și tichete de masă. Motiv pentru care respectul pentru călători ar trebui să fie pe măsură!”, potrivit conducerii Transurban.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














