Actualitate· 3 min citire

Satu Mare, peste Cluj, Oradea și Baia Mare, la numărul de paturi pentru arși

24 iun. 2019, 08:33
Actualizat: 24 iun. 2019, 08:33
sju

sju

Articol scris de Paduraru Georgiana

Județul Satu Mare deține cel mai mare număr de paturi pentru arși din NV-ul României. Astfel, la Satu Mare există 10 paturi, în timp ce la Zalău - 3 paturi, Cluj - 7 paturi, Baia Mare - 6 paturi, Oradea - 5 paturi, Arad 5 paturi și Bistrița - 5 paturi.Doar 280 de paturi pentru arşi există, în prezent, în România, 68 dintre acestea fiind în spitalele din București. Informațiile au fost făcute publice de secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Dan Dumitrescu, într-un răspuns la o interpelare a unui deputat USR. În Satu Mare, doar o unitate medicală are paturi destinate pacienților cu arsuri. Este vorba de Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, care are 10 astfel de paturi.

Potrivit celor declarate pentru realitateadesatumare.net de directorul medical din cadrul SJU Satu Mare, medicul Paula Mare, cele zece paturi se află amenajate în cadrul Secţiei Chirurgie Plastică - microchirurgie reconstructivă. La Satu Mare pot fi tratați doar pacienții cu arsuri pe suprafețe mici ale corpului, spitalul de aici nefiind dotat pentru a prelua „marii arși”. În categoria „marilor arși” intră pacienții care au răni provocate de arsuri pe mai mult de 30 la sută din suprafața corpului.

Potrivit listei prezentate de reprezentantul ministerului Sănătății, în țară, paturi pentru arşi se găsesc în următoarele spitale:Spitalul Municipal Aiud – 2 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – 5 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti 10 paturi Spitalul Municipal Oneşti- 6 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău – 10 paturi Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti – 5 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea – 5 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa- 5 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani- 5 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila- 3 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău- 10 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca- 7 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte- 5 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova- 10 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi- 15 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu- 6 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva- 5 paturi Spitalul de Urgenţă Petroşani- 5 paturi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi- 15 paturi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi- 10 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare- 6 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina- 10 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti- 5 paturi

Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare- 10 paturi

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău- 3 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu- 5 paturi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara – 5 paturi Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea – 3 paturi Spitalul Municipal de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad- 4 paturi Spitalele cu cele mai multe paturi destinate arșilor se află în București și sunt Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București – 28 de paturi și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu București – 26 de paturi.

Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate