Restricții importante în Vama Halmeu. Se efectuează lucrări la calea ferată

vama
Reprezentanții S.C. Construcții Feroviare Mureș S.A. au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației despre faptul că în perioada 16 iulie – 21 iulie 2018 vor efectua lucrări de amenajare a trecerii de cale ferată pe ruta Episcopia Bihor – Halmeu și a drumului DN1C Halmeu (România) – Diakovo (Ucraina).Drept urmare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației aduce la cunoștință că începând cu data de 16.07.2018, pe teritoriul României, pe tronsonul de drum ce face legătura între P.T.F. Halmeu şi PTF Diakovo, după zona de control și până la linia de frontieră cu Ucraina, circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, atât sensul de ieșire din țară, cât și pe sensul de intrare în țară, după următorul program:
• 16.07.2018 între orele 08.00 – 14.00 o Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă o Circulația trenurilor va fi suspendată• 17.07.2018 între orele 08.00 – 16.00 o Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă o Circulația trenurilor va fi suspendată• 18.07.2018 între orele 08.00 – 14.00 o Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă (se schimbă banda restricționată) o Circulația trenurilor va fi suspendată• 19.07.2018 între orele 08.00 – 16.00 o Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă (se schimbă banda restricționată) o Circulația trenurilor va fi suspendată• 20.07.2018 între orele 23.00 – 24.00 o Circulația rutieră va fi suspendată o Circulația trenurilor va fi suspendată• 21.07.2018 o Circulația rutieră va fi suspendată între orele 00.00-02.00 o Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă între orele 02.00-11.00 o Circulația trenurilor va fi suspendată între orele 00.00-11.00Menționăm faptul că, din punct de vedere al atribuţiilor Poliţiei de Frontieră, efectuarea controlului de frontieră se va desfășura în condiții normale, iar după finalizarea lucrărilor vom lua măsuri de fluidizare a traficului și vom informa participanții la traficul transfrontalier.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











